Sub coordonarea Instituției Prefectului-județul Giurgiu, Colegiul Prefectural Giurgiu s-a reunit în şedinţă de lucru joi, 27 iunie 2024.
Ședința a fost prezidată de către prefectul județului Giurgiu, Florentina Stănculescu, și a inclus două teme pe ordinea de zi.
Prima temă a fost prezentată de către directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu, Ioana Popescu, care a vorbit despre activitatea instituției în anul 2023.
Din cuprinsul acesteia amintim următoarele aspecte:
*A.P.M. Giurgiu are ca atribuţii punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative din domeniul protecţiei mediului, prin implementarea prevederilor legale la nivel local.
*Principalele activităţi desfăşurate la nivelul instituției sunt:
– reglementarea proiectelor şi activităţilor economice din punct de vedere al protecţiei mediului;
– monitorizarea şi supravegherea factorilor de mediu;
– implementarea programelor şi proiectelor de mediu;
– supravegherea/monitorizarea biodiversităţii şi a arilor protejate;
– monitorizarea deşeurilor, substanţelor chimice periculoase;
– conştientizarea publicului în domeniul protecţiei mediului.
*În ceea ce privește calitatea aerului, în judeţul Giurgiu funcţionează continuu o reţea de monitorizare a calităţii aerului, integrată în Sistemul Naţional de Monitorizare a Calităţii Aerului, formată din patru staţii automate, amplasate astfel:
GR 1- staţie de trafic amplasată pe Şoseaua Bucureşti;
GR 2 – staţie de fond urban amplasată în Parcul Elevilor;
GR 3 – staţie industrială, amplasată în curtea Staţiei Meteo Giurgiu;
GR 4 – staţie de tip rural de nivel subregional, amplasată în satul Braniştea.
*Totodată, A.P.M. Giurgiu monitorizează radioactivitatea aerului, stația de supraveghere aer fiind amplasată în centrul orașului, măsurând doza gamma din aer.
*În anul 2023 valorile înregistrate la stația de pe teritoriul municipiului Giurgiu s-au situat în limitele fondului natural.
*În judeţul Giurgiu, pe baza măsurărilor efectuate, calitatea aerului este încadrată ca indice la “bun”.
*În anul 2023 au fost înregistrate depășiri ale valorilor limită stabilite prin legislația specifică, și anume 8 depășiri ale valorii limită zilnice de 50 µg/m3
*Principalele cauze care au condus la depășirile înregistrate au fost arderile necontrolate, încălzirea rezidențială în perioada rece, starea precară a infrastructurii rutiere și traficul auto intens. La acestea au contribuit și condițiile meteorologice care nu au fost favorabile dispersiei poluanților în atmosferă – calm atmosferic .
*În anul 2023 două stații automate de monitorizare au fost închise din cauza defectării tuturor analizoarelor componente, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în subordinea cărora se află acestea, urmând a se ocupa de lucrările de reparații.
*În urmă cu aproximativ o săptămână, A.P.M. Giurgiu a recepționat un autolaborator de analize, care va ajuta la o mai bună măsurare a calității aerului.
Cea de-a doua temă a ședinței s-a referit la starea tehnică a construcțiilor hidrotehnice de pe raza județului Giurgiu, cu rol de apărare împotriva inundațiilor.
Potrivit prezentării susținute de către directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu, Ionela Iliescu, gradul de amenajare cu lucrări hidrotehnice al teritoriului aferent S.G.A. Giurgiu este de 42%.
Principalele categorii de lucrări aflate în patrimoniul și administrarea S.G.A. Giurgiu sunt următoarele:
– acumulări;
– prize;
– îndiguiri;
– regularizări;
– consolidări și apărări de maluri;
– derivații și canale de aducțiune.
Directorul S.G.A. Giurgiu a mai precizat că digurile au fost construite în anii ‘60 – ’70, până in prezent nefiind executate lucrări de reparații de amploare în vederea exploatării acestora în condiții de siguranță deplină.
Având în vedere că odată cu trecerea timpului au apărut fenomene precum tasarea și deteriorarea coronamentului, care în viitorul apropiat pot pune in pericol funcționarea în condiții de siguranță a digurilor, S.G.A. Giurgiu a executat lucrări de întreținere prin Programul de Gospodărire a Apelor.
De asemenea, având în vedere Legea siguranţei digurilor nr. 259/2010, republicată, S.G.A. Giurgiu a început implementarea Metodologiei de prioritizare a digurilor din punct de vedere el exploatării în siguranță a acestora pe baza datelor deținute la ora actuală.
”În linii generale, în decursul anului 2023 lucrările hidrotehnice aflate în administrarea S.G.A. Giurgiu au avut o comportare normală, exploatarea acestora realizându-se în condiții de siguranță.”, a concluzionat directorul S.G.A. Giurgiu.