Program de funcționare

Programul de funcţionare al Instituţiei Prefectului – județul Giurgiu
Luni-Joi 8:00-16:30
Vineri 8:00-14:00
Programul de lucru cu publicul al Instituţiei Prefectului – județul Giurgiu
Luni, Marți, Joi 8:00-16:30
Miercuri 8:00-18:30
Vineri 8:00-14:00
    Având în vedere încetarea stării de urgență, în contextul menținerii riscului transmiterii infecțiilor cu noul coronavirus, în perioada următoare, până la revenirea la normalitate, pentru asigurarea dreptului cetățenilor la petiționare dar și a protejării angajaților instituției, relațiile cu publicul se vor desfășura în modul următor:

  • activitatea de primire a petițiilor cetățenilor va fi asigurată prin intermediul poștei civile, al adresei de e-mail (petiții@prefecturagiurgiu.ro) sau prin completarea online a formularului postat pe site (secțiunea contact – petiții), evitându-se primirea petițiilor direct de la cetățeni sau întocmirea acestora la sediul instituției;
  • activitatea de primire în audiență se va desfășura numai în cazuri cu caracter deosebit, reieșit din situația prezentată în cererea de primire în audiență aprobată de conducere, celelalte cereri de primire în audiență vor fi înregistrate și soluționate ca petiții; modalitatea înscrierii în audiență se regăsește pe site la secțiunea contact – audiențe; audiența se va limita la un interval de maxim 15 minute iar persoanele care participă vor trebui să poarte mască și mănuși de protecție;
  • activitatea de consiliere a cetățenilor se va desfășura telefonic, cetățenii putând să apeleze numerele de telefon afișate pe site (secțiunea contact – datele de contact ale instituției).
Persoanele care solicită servicii privind apostilarea actelor sunt obligate să mențină o distanță de cel puțin 1 metru față de celelalte persoane din incintă (curte și clădire).
Persoanele care intră în incinta Instituției Prefectului Județul Giurgiu sunt obligate să folosească dezinfectantul pentru mâini aflat în spațiul special amenajat.
Se interzice staționarea în incinta (curte și clădire) mai mult timp decât este necesar pentru depunerea/ridicarea documentelor.
În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi adaptate și prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior. Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!