Miercuri, 24 aprilie 2024, sub coordonarea Instituției Prefectului – județul Giurgiu, s-a desfășurat cea mai recentă ședință de lucru a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al județului Giurgiu.
Tema principală a ședinței a reprezentat-o stadiul de implementare la nivelul județului a ”Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022 – 2027”.
În linii generale, strategia are ca scop protejarea și creșterea calității vieții cetățenilor de etnie romă, în special în ceea ce privește sănătatea, educația, accesul la piața muncii, dar și alte obiective importante, cum ar fi îmbunătățirea condițiilor de locuire a membrilor comunităților vulnerabile cu romi și combaterea discriminării și atitudinilor antirome.
De menționat este faptul că de curând, la nivelul județului Giurgiu a fost implementat proiectul ”Caravana medicală mobilă (MOBMED)”, al cărui obiectiv este facilitarea accesului la servicii de sănătate a grupurilor vulnerabile din județ, inclusiv cetățenii de etnie romă, pentru prevenirea bolilor netransmisibile și infecțioase.
Prin intermediul acestei Caravane, au fost consultate aproape 100 de persoane de etnie romă din 11 localități.
În cadrul ședinței s-a discutat și despre fenomenul violenței în școlile giurgiuvene, care, din păcate, a devenit tot mai întâlnit în rândul elevilor, indiferent de etnia lor.
Pentru a combate acest fenomen, Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu desfășoară zilnic activități cu caracter informativ-preventiv în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Giurgiu, prin care atrag atenția elevilor asupra riscurilor legale la care se expun adoptând astfel de comportamente.
Referitor la acest subiect, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu au spus că o mare responsabilitate revine părinților, care se ocupă de educația lor în afara orelor de școală, și că din punct de vedere al regulamentelor interne școlare nu pot fi dispuse măsuri foarte drastice deoarece elevii beneficiază de o serie de drepturi care trebuie respectate.