În data 24.04.2024, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu a fost notificată de către Primăria comunei Băneasa despre existența unui porc mort într-o exploatație nonprofesională din localitate.
Inspectorii DSVSA Giurgiu s-au deplasat imediat la fața locului, au ridicat cadavrul și au prelevat probe de la acesta, în urma analizelor fiind confirmată Pesta Porcină Africană.
Au fost stabilite zona de protecție și zona de supraveghere, după cum urmează:
– o zonă de protecție de 3 km, pe raza localității/localităților Băneasa;
– o zonă de supraveghere, care include și zona de protecție, pe raza localităților: Pietrele, Frasinu, Sfântu Gheorghe, Gostinu, Plopșoru, Daia, Braniștea, Puieni.
De asemenea, a fost efectuat recensământul tuturor categoriilor de porcine din exploatație și au fost întreprinse măsurile de curățare și dezinfectare specifice.
Unitatea Locală de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Giurgiu a fost convocată în ședință de lucru vineri, 26.04.2024, la sediul Instituției Prefectului – Județul Giurgiu.
În cadrul ședinței a fost analizat și aprobat Programul de măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană din exploatația tip A RO1010100115, proprietatea lui C. I., din localitatea Băneasa, judeţul Giurgiu, precum şi măsurile care se impun în zonele de restricţie
Totodată, a fost aprobată utilizarea unei metode alternative de neutralizare a porcilor morţi şi ucişi prin îngropare, având în vedere inexistenţa contractului cu o societate de ecarisare a teritoriului şi lipsa posibilităţii de incinerare a cadavrelor.