Prevenirea și combaterea discriminării cetățenilor români de etnie romă au reprezentat principala temă pe ordinea de zi a ședinței periodice de lucru a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al județului Giurgiu, desfășurată luni, 19 februarie 2024.
În acest sens, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au prezentat activitățile întreprinse în decursul anului 2023 în vederea combaterii discursului și atitudinilor antirome incitatoare la ură sau a infracțiunilor motivate de ură.
În anul 2023, la nivel național a fost derulat proiectul ”Fără discriminare!”, având ca scop prevenirea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură prin creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul grupurilor vulnerabile.
La nivelul județului Giurgiu, polițiștii au desfășurat un număr de 25 de activități cu caracter informativ, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Activitățile au fost realizate atât în unitățile de învățământ preuniversitar, cât și cu membri comunității rome de pe raza județului.
În cadrul proiectului ”Fără discriminare!” a fost informat un număr de 806 persoane și au fost distribuite 150 de materiale cu caracter informativ-preventiv.
Proiectul menționat va continua și în cursul anului 2024.
De asemenea, în cursul lunii martie 2024, va fi desfășurată o activitate constând în promovarea profesiei de polițist în rândul comunității de etnie romă.
În ceea ce privește activitățile derulate de către jandarmii giurgiuveni în vederea prevenirii faptelor antisociale, amintim campaniile de informare derulate în mediul de învățământ preuniversitar, dar și pe cele desfășurate pe durata manifestărilor publice cu public numeros, cum ar fi ”Ziua Internațională a Romilor”.
Potrivit reprezentanților I.P.J. Giurgiu și I.J.J. Giurgiu, în anul 2023, la nivelul județului nu au fost înregistrate cazuri/fapte de natură discriminatorie la adresa cetățenilor de etnie romă.