Având în vedere că la data de 21.08.2024 a fost confirmat un focar de Pestă Porcină Africană într-o exploatație nonprofesională din localitatea Adunații Copăceni, județul Giurgiu, Unitatea Locală de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Giurgiu s-a întrunit de urgență în ședință, pentru a analiza și aproba Programul de măsuri privind combaterea focarului menționat.
De la momentul confirmării Pestei Porcine Africane în exploatația menționată, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu a întreprins următoarele măsuri în regim de urgență:
a) a fost efectuat recensământul tuturor categoriilor de porcine din exploatație și pentru fiecare categorie;
b) au fost luate toate măsurile de biosecuritate corespunzătoare și necesare pentru a evita orice răspândire posibilă a bolii;
c) cadavrele sau părțile de cadavre de animale ucise sunt eliminate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
d) produsele, materialele sau substanțele potențial contaminate prezente în unitate sunt eliminate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
e) măsurile de curățare și dezinfectare vor fi finalizate în conformitate cu articolul 15 din Reg (UE) 2020/687, în cazul altor materiale și substanțe adecvate pentru curățare și dezinfectare.
De asemenea, a fost delimitată în jurul focarului de pesta porcină africană zona de restricţie, care este formată din zona de protecţie şi zona de supraveghere.
Zona de protecție se compune dintr-o parte din teritoriul comunitar pe o rază de cel puțin 3 kilometri în jurul exploatației infectate, iar zona de supraveghere din 10 km în care este inclusă și zona de protecție.
*Localitățile care se încadrează în zona de protecție sunt: Adunații Copăceni; Varlaam.
Măsuri care vor fi aplicate în zona de protecţie:
a) menținerea porcilor domestici separat de animalele sălbatice și de animalele din alte specii;
b) utilizarea metodelor adecvate de dezinfectare la intrările și ieșirile în/din exploatații;
c) aplicarea măsurilor corespunzătoare de biosecuritate tuturor persoanelor care vin în contact cu porcii sau care intră sau ies în/din exploatații, precum și mijloacelor de transport, pentru a evita orice risc de răspândire a pestei porcine africane;
d) eliminarea cadavrelor întregi sau a părților de cadavre ale animalelor deținute moarte sau sacrificate în conformitate cu prevederile legislative;
e) medicii veterinari oficiali efectuează cel puțin o vizită la toate exploatațiile din zona de protecție, cât mai curând posibil și fără întârziere nejustificată;
f) interzicerea activităților, inclusiv circulația, în ceea ce privește suinele și produsele obținute de la acestea în interiorul, dinspre și spre zona de protecție.
*Localitățile care se încadrează în zona de supraveghere sunt:
– Județul Giurgiu: Chirculești; Stejaru; Singureni; Crânguri; Călugăreni; Brăniștari; Budeni; Grădiștea; Mogoșești; Dărăști-Vlașca; Novaci; Popești.
– Judetul Ilfov: Vidra; Copăceni; 1 Decembrie; Dărăști Ilfov; Dumitrana; Pruni; Jilava; Sintești; Crețești.
Măsuri care vor fi aplicate în zona de supraveghere:
a) menținerea porcilor domestici separat de animalele sălbatice și de animalele din alte specii;
b) utilizarea metodelor adecvate de dezinfectare la intrările și ieșirile în/din exploatații;
c) aplicarea măsurilor corespunzătoare de biosecuritate tuturor persoanelor care vin în contact cu porcii sau care intră sau ies în/din exploatații, precum și mijloacelor de transport, pentru a evita orice risc de răspândire a pestei porcine africane;
d) eliminarea cadavrelor întregi sau a părților de cadavre ale animalelor deținute moarte sau sacrificate în conformitate cu prevederile legislative;
e) medicii veterinari oficiali efectuează vizite la un eșantion de exploatații din zona de supraveghere care dețin suine;
f) Interzicerea unor activități, inclusiv a circulației, în ceea ce privește animalele, produsele și alte materiale în interiorul, de la sau la zona de protecție.
Totodată, a fost aprobată utilizarea unei metode alternative de neutralizare a porcilor morţi şi ucişi prin îngropare (având în vedere inexistenţa contractului cu o societate de ecarisare a teritoriului şi lipsa posibilităţii de incinerare a cadavrelor).