Un subiect de interes pentru locuitorii județului Giurgiu a fost abordat în cadrul celei mai recente ședințe a Comisiei de Dialog Social Giurgiu, desfășurată vineri, 27 septembrie 2024, și anume situația cadastrării terenurilor din județ.
Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară al județului Giurgiu, Mirel Dumitru, a susținut o prezentare în acest sens, din cuprinsul căreia amintim următoarele precizări:
– La nivelul județului Giurgiu sunt în desfășurare lucrări de înregistrare sistematică în 53 de unități administrativ-teritoriale, dintre care 31 (Adunaţii-Copăceni, Bolintin-Vale, Bulbucata, Buturugeni, Călugăreni, Cosoba, Crevedia Mare, Floreşti-Stoeneşti, Găiseni, Găujani, Giurgiu, Gogoșari, Gostinu, Greaca, Herăști, Hotarele, Isvoarele, , Izvoarele, Joița, Mârşa, Mihăileşti, Ogrezeni, Putineiu, Roata De Jos, Săbăreni, Stoeneşti, Toporu, Ulmi, Valea Dragului, Vânătorii Mici, Vărăşti) la nivel de sectoare cadastrale, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.
– În prezent, se află în derulare două Finanțări în cadrul cărora au fost semnate 61 de contracte de finanțare și 62 de contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică, urmând ca la finalizarea acestora să fie cadastrate aproximativ 50.000 de hectare.
– De asemenea, două unități administrativ-teritoriale (Malu și Vedea) au în desfășurare lucrări de înregistrare sistematică la nivelul întregului UAT, finanțate din fonduri ANCPI, în cadrul Programului Național de Carte Funciară, alte trei unități administrativ-teritoriale (Răsuceni, Schitu și Bolintin Deal) au în desfășurare aceleași lucrări, dar finanțate din fonduri proprii. iar 17 unități administrativ-teritoriale (Prundu, Băneasa, Bucșani, Comana, Frătești, Clejani, Colibași, Gostinari, Letca Nouă, Oinacu, Slobozia, Stănești, Daia, Grădinari, Mihai Bravu, Singureni, Iepurești) fac parte din Proiectul ”creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
De menționat este și faptul că UAT Ghimpați a fost cadastrat în totalitate, în cadrul Proiectului ”Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
La nivelul județului Giurgiu, de la demararea Programului Național de Carte Funciară până în prezent, ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, au fost cadastrate 60.534,1912 de hectare, pentru care a fost deschis un număr de 92.731 de cărți funciare.
Directorul OCPI Giurgiu a mai transmis că anul 2024 – până în prezent – a fost un an prolific din punct de vedere al cadastrărilor, urmând ca și înregistrarea sporadică a suprafețelor și a imobilelor din județul Giurgiu să fie, treptat, definitivată.