Soluții pentru fluidizarea traficului în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu

Miercuri, 08 iunie a.c., la sediul Instituției Prefectului – județul Giurgiu s-a desfășurat o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai instituțiilor/entităților care își desfășoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Scopul întâlnirii l-a reprezentat identificarea de soluții care să conducă la fluidizarea traficului în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.
În cadrul discuțiilor, a fost analizată măsura implementării sistemului de plată de la distanţă a taxei de pod şi crearea a 2 benzi dedicate vehiculelor care au achitat taxa, dar și măsura spargerii alveolei care împiedică virajul camioanelor şi reorganizarea traficului către vama internă prin bandă dedicată, linie continuă și panouri de informare.
De asemenea, s-a ajuns la concluzia că pentru descongestionarea traficului în PTF Giurgiu sunt necesare și măsurile de suplimentare a personalului și o mai bună instruire a acestuia, concomitent cu micșorarea timpilor petrecuți la schimbarea turelor.
O altă măsură discutată a fost suplimentarea marcajelor rutiere de pe DN5D, astfel încât conducătorii auto să se poată orienta mai bine în această zonă.
Nu în ultimul rând, au fost abordate și aspecte legate de situația juridică a terenului din PTF Giurgiu, fiind evidențiată necesitatea clarificării acesteia din punct de vedere legislativ.