Rezultatele obținute de structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – la nivelul județului Giurgiu – în minivacanța de Crăciun

În perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost, ca de obicei, la datorie, acționând prompt și eficient în vederea gestionării situațiilor de urgență apărute și pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni.

În continuare, vă prezentăm rezultatele obținute la nivelul județului Giurgiu de către polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră și cei din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, în urma misiunilor derulate în contextul minivacanței mai-sus menționate.

În perioada 23-26 decembrie a.c., polițiștii giurgiuveni au fost alături de cetățeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, dar și pentru combaterea consumului de droguri.

Pentru neregulile constatate, polițiștii giurgiuveni au aplicat 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 119.900 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 22 de permise de conducere (pentru depășirea limitei de viteză, conducere agresivă și conducere sub influența alcolului) și au retras 14 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.440 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind constatate, în flagrant delict, șase infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau conducere fără a poseda permis de conducere.

În aceeași perioadă de referință, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice și religioase ocazionate de sărbătoarea Nașterii Domnului, care s-au desfășurat atât în municipiul Giurgiu, cât și în localitățile din județ.

De asemenea, jandarmii giurgiuveni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, atât în mod independent, cât şi în sistem integrat, şi au intervenit la 16 evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau adresate direct instituției.

Pe timpul misiunilor desfășurate au fost legitimate 145 de persoane, au fost constatate 2 infracțiuni cu 2 autori și au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.450 lei.

Pompierii au fost la datorie în aceeași perioadă menționată, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. Misiunile au vizat, în principal,
acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 50 de situații, stingerea a patru incendii, precum și degajarea mai multor copaci căzuți pe partea carosabilă și a unor elemente de construcție de pe acoperișul sau fațada unor blocuri din municipiul Giurgiu.

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră au acționat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară.

Astfel, în perioada de referinţă, prin Punctele de Trecere a Frontierei din cadrul Inspectoratului Teritorial al Frontierei Giurgiu, au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 56.000 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 28.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat fiind Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, unde au efectuat formalități de control aproximativ peste 16.000 de persoane și aproximativ 34.000 mijloace de transport.

În urma misiunilor derulate în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat în această perioadă 27 fapte ilegale săvârşite la regimul frontierei de stat atât de către cetăţeni români, cât şi străini, și au reținut bunuri care aduc atingere dreptului proprietății intelectuale sau fac obiectul unor infracțiuni cu caracter transfrontalier, în valoare de aproximativ 3.900.000 lei.

Nu în ultimul rând, în perioada sărbătorii Nașterii Domnului, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice – de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pentru consumul şi dependența de droguri – în cadrul evenimentelor cu public numeros, ce au avut loc la nivel național.

Totodată, persoanele aflate în evidența Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Giurgiu au beneficiat și în aceste zile de suport de specialitate și asistență continuă, iar la linia telefonică verde 0800.870.070, 12 persoane au fost consiliate de specialiștii antidrog și au primit informații despre serviciile oferite de Agenția Naționala Antidrog.

Purtător de cuvânt al Instituției – Prefectului județul Giurgiu,
Teodora Nicolau
Telefon: 0731774388