Măsuri urgente adoptate de autoritățile giurgiuvene în vederea prevenirii răspândirii pe teritoriul României a focarului de variolă ovină și caprină din Bulgaria

În contextul confirmării unui focar de variolă ovină și caprină în regiunea Yambol, Bulgaria, la aproximativ 200 km de granița României, Centrul Local de Combatere a Bolilor Giurgiu s-a reunit în ședință extraordinară la data de 18.09.2024, pentru a adopta măsuri urgente în vederea prevenirii și combaterii răspândirii acestei boli pe teritoriul național, dar și cu scopul de a proteja sectorul zootehnic românesc și de a limita impactul economic semnificativ al bolii.

Precizăm că anterior acestei ședințe s-a desfășurat întâlnirea de lucru în regim de urgență a Centrului Național de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia au fost stabilite atribuțiile la nivelul instituțiilor competente din județele ce au puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria, în vederea prevenirii răspândirii focarului de variolă ovină și caprină.

Astfel, la nivelul județului Giurgiu a fost stabilit a se aplica următoarele măsuri:

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu:
– monitorizează efectivele de animale din exploatațiile de pe raza județului Giurgiu;
– informează permanent fermierii și transportatorii despre riscurile răspândirii variolei ovine și caprine și măsurile preventive obligatorii;
– amenajează și întreține punctul de dezinfecție rutieră obligatorie la nivelul punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse;
– asigură personalul necesar pentru dezinfectorul de la nivelul punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse;
– asigură personal specializat, necesar pentru verificarea tuturor transporturilor de ovine, caprine și produse de origine animală, din punct de vedere documentar și fizic;
– stabilește măsurile care trebuie luate în cazul identificării transporturilor ilegale de animale vii.

Biroul Vamal Giurgiu:
– în limitele competențelor legale, asigură suportul necesar pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de DSVSA Giurgiu cu privire la eventualele transporturi cu status epidemiologic necunoscut.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu:
– va intensifica efectuarea de controale în vederea depistării de animale vii și produse de origine animală clandestine;
– în limita competențelor legale, asigură suportul necesar pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de DSVSA Giurgiu cu privire la eventualele transporturi cu status epidemiologic necunoscut.

Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu/ Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu:
– asigură sprijinul logistic și operațional pentru efectuarea de controale în punctele de trecere a frontierei, precum și în trafic, pe raza județului Giurgiu;
– în limita competențelor legale, asigură suportul necesar pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de DSVSA Giurgiu cu privire la eventualele transporturi cu status epidemiologic necunoscut.

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Vlașca” al județului Giurgiu:
– va asigura alimentarea cu apă a stației de dezinfecție din punctul de trecere a frontierei Ruse-Giurgiu;

Primăriile din județul Giurgiu:
– informează fermierii locali cu privire la riscurile variolei ovinelor și la măsurile de prevenire;
– colaborează cu DSVSA Giurgiu și cu alte autorități pentru monitorizarea stării de sănătate a animalelor.

Directorul executiv al DSVSA Giurgiu, Andrei Darie, prezent la ședință, a transmis că variola ovină și caprină nu reprezintă risc pentru sănătatea umană, dar are impact negativ asupra sectorului zootehnic.