Comunicat de presă

Referitor la Ordonanța de Urgență Nr. 63 din data de 9 mai 2022 privind acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia, vă informăm că începând cu data de 01 iulie 2022 până la data de 31 decembrie 2022 va fi acordat un sprijin material, denumit Sprijin pentru România, pentru anumite categorii de persoane vulnerabile prevăzute de Ordonanța de Urgență menționată.

Sprijinul material are drept scop compensarea unei părți din cheltuielile cu hrană pentru asigurarea traiului zilnic, prin acordarea unor tichete sociale pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru achiziționarea de mese calde.

Beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic următoarele categorii de persoane şi familii:

• pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

• persoanele — copii şi adulţi —, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

• familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

• familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

• familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

• persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

 Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele menționate mai sus care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum şi persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private.