BULETIN DE PRESĂ 06.10.2021

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU

CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE
ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU

BULETIN DE PRESĂ
06.10.2021

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 06.10.2021:
• cazuri confirmate pozitiv – 13.197 (dintre care 46 în ultimele 24 de ore);
• cazuri vindecate și externate – 10.325;
• în carantină la domiciliu – 733 de persoane;
• în carantină instituționalizată – 5 persoane;
• în izolare instituționalizată (spitalizate) – 57 de persoane;
• în izolare la domiciliu – 1.376 de persoane.
Până în prezent, au fost testate 35.239 de persoane, dintre care 238 în ultimele 24 de ore. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 186 au fost teste RT-PCR, iar 52 teste antigen/rapide.
Numărul menţionat al testelor reprezintă recoltările efectuate exclusiv în centrele de pe raza judeţului Giurgiu. Direcția de Sănătate Publică Giurgiu nu are în evidență recoltările efectuate pe raza altor județe. Totodată, numărul precizat al persoanelor confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, poate include și rezultatele pozitive ale testelor efectuate în zilele anterioare.
Menționăm că la data de 03.10.2021, în plus faţă de decesele raportate atunci, a fost înregistrat decesul unei persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 77 de ani, care prezenta comorbidităţi. Decesul s-a produs într-o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti. Persoana decedată nu era vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2.
Menționăm că la data de 04.10.2021, în plus faţă de decesele raportate atunci, au fost înregistrate 2 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 52, respectiv 70 de ani, care prezentau comorbidităţi. Decesele s-au produs în unităţi spitaliceşti din judeţul Giurgiu, respectiv din municipiul Bucureşti. Persoanele decedate nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2.
În prezent, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 din județul Giurgiu este 145.
Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
În cursul zilei de ieri, 05 octombrie a.c., 118 polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu au desfășurat 52 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 05.10.2021, fiind angrenat în acest sens un număr de 23 de jandarmi, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția. Elementele de dispozitiv au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 154 de apeluri “112” în domeniul gestionării COVID-19.
Un echipaj mobil din cadrul I.S.U.J. Giurgiu a desfășurat acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor, în locurile aglomerate din oraşul Mihăileşti şi din comunele: Ogrezeni, Joiţa, Bolintin Deal, Iepureşti, Grădinari, Săbăreni, Bulbucata, Crevedia Mare, Ulmi, Buturugeni, Roata de Jos, Clejani. Mesajele au fost transmise prin intermediul sistemului audio al autospecialei, care a tranzitat zonele cele mai aglomerate din oraş şi din comune, astfel încât informațiile preventive să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, iar interacțiunea cu acestea să fie limitată.
Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.
Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.
Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.) în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.
Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Apelați 112 doar în caz de urgență!
* Datele înscrise în prezentul buletin sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu