Colegiul Prefectural Giurgiu s-a reunit în ședință periodică de lucru joi, 26 septembrie 2024, pe ordinea de zi fiind incluse patru teme.
Prima temă abordată în cadrul ședinței a fost referitoare la activitatea Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu în anul 2023.
În cadrul prezentării, inspectorul-șef al instituției, Ion Ghimpețeanu, a vorbit despre activitățile specifice derulate, și anume de monitorizare, îndrumare și control în 187 unități de învățământ de stat (dintre care 90 cu personalitate juridică) și 4 de unități de învățământ particular din județul Giurgiu.
De asemenea, inspectorul-șef al IȘJ Giurgiu a vorbit despre situația posturilor – didactice, didactice auxiliare și nedidactice – din sistemul de educație al județului Giurgiu, numărul total al acestora ajungând în anul școlar 2023-2024 la 3.217, în scădere față de anul școlar 2022-2023.
În ceea ce privește promovabilitatea elevilor la examenul de Evaluare Națională, aceasta s-a situat pe o linie ascendentă la nivel național, în anul școlar 2023-2024 județul Giurgiu clasându-se pe poziția 13, cu 75,3%, iar la examenul de Bacalaureat pe locul 40, cu promovabilitate de 67%.
În anul școlar 2023-2024, ISJ Giurgiu a implementat o serie de proiecte cu finanțare europeană, precum: ”Educația, șansa mea la o viața mai bună! – Program de măsuri integrate de tip ,,A doua sansa” pentru tinerii NEETs; ”Mă întorc la școală” – Program intregrat de măsuri pentru reîntoarcerea în sistemul de învățământ a 600 de persoane din județul Giurgiu; ”ProAcces”- dedicat unui număr de 270 de preșcolari și elevi ai căror părinți sunt plecați la muncă în afara țării.
Cea de-a doua temă abordată în cadrul ședinței a fost referitoare la rezultatele controalelor pe linia prevenirii și gestionării situațiilor de urgență la nivelul unităților de învățământ din județul Giurgiu.
Inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Vlașca” al județului Giurgiu, Dumitru Vîlceanu, a precizat că la nivelul județului Giurgiu există 85 de unități de învățământ, care includ 300 de clădiri cu destinația de învățământ, dintre care: 189 nu fac obiectul autorizării, 29 dețin autorizație de securitate la incendiu, iar 82 funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.
Dintre cele 82 de clădiri fără autorizație de securitate la incendiu, 17 dețin aviz de securitate la incendiu și au demarat procedura pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, în timp ce 65 nu dețin nici aviz, nici autorizație de securitate la incendiu.
În ultimele 12 luni, au fost efectuate controale la 33 de unități de învățământ din județul Giurgiu, la 27 dintre acestea controlul fiind inopinat. Rezultatul controalelor relevă că 20 dintre dintre cele 33 de unități de învățământ funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.
Per total, inspectorii ISU Giurgiu au constatat 264 de nereguli, dintre care 7 au fost soluționate pe timpul controlului, și au aplicat 254 de avertismente și 8 amenzi în cuantum de 21.000 lei.
Totodată, ISU Giurgiu a derulat 33 de activități de informare preventivă și 26 de exerciții de evacuare în caz de incendiu, la care au participat peste 400 de elevi și cadre didactice.
Cea de-a treia temă abordată în cadrul ședinței a fost referitoare la acțiunile de control desfășurate de către comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu în prima jumătate a anului 2024.
Potrivit prezentării susținute de comisarul-șef adjunct al instituției, Claudia Mînzînă, în perioada ianuarie – august 2024, comisarii CJPC Giurgiu au efectuat 758 de acțiuni de control și au aplicat amenzi în valoare de 4.199.700 lei.
De asemenea, comisarii CJPC Giurgiu au soluționat 707 reclamații și au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de 148.130 lei.
În ceea ce privește numărul petițiilor înregistrate referitoare la bunurile nealimentare și prestarea serviciilor nealimentare, acesta a fost de 605, dintre care 594 au fost soluționate. Principalele aspecte reclamate au fost: facturare incorectă a serviciilor – internet, telefonie, energie electrică, energie termică etc.; nerespectarea clauzelor contractuale; nerespectarea prevederilor legale privind garanția de conformitate a produselor de folosință îndelungată – aparatură electrocasnică, tablete, telefoane mobile etc .
În ceea ce privește numărul petițiilor înregistrate referitoare la bunurile alimentare și prestarea serviciilor alimentare, acesta a fost de 102, dintre 96 au fost care soluționate. Principalele aspecte reclamate au fost: comercializarea produselor în condiții necorespunzătoare; lipsa condițiilor legale pentru comercializarea pâinii; produse alimentare expirate, cu caracteristici neconforme – miros urât, ligă etc.; nerespectare temperatură recomandată de producător; diferență de preț casa de marcat vs. raft; lipsă informații legume și fructe privind țara de proveniență și clasa de calitate.
În scopul apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici comerciale incorecte, în acțiunile de control desfășurate comisarii CJPC Giurgiu acordă o atenție deosebită publicității și vânzărilor promoționale efectuate de către operatorii economici din județul Giurgiu.
O practică comercială incorectă foarte des întâlnită se referă la vânzarea accelerată a unor produse alimentare/ nealimentare sub forma unor pachete promoționale de genul “1+1 gratis”/ “2 la preț de 1”/ “1+1/2 gratis”, fără a exista pe raft și varianta de produs singular oferit în promoție.. Acest tip de promoții, a atras atenția comisarul șef adjunct al CJPC Giurgiu, ”deformează comportamentul consumatorilor și îi determină să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o”.
Cea de-a patra temă abordată în cadrul ședinței a fost referitoare la activitatea Direcției Județene pentru Cultură Giurgiu în anul 2023.
Directorul executiv al instituției, Șerban Crăciunescu, a precizat că principalele obiective ale Direcției sunt protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional; precum și verificarea respectării legislaţiei specifice domeniului de activitate.
În județul Giurgiu este inventariat un număr de 540 de monumente istorice, dintre care 312 sunt clădiri de patrimoniu cu semnificație istorică și arhitecturală și monumente de for public, iar 228 sunt situri arheologice.
Plecând de la analiza anului 2022 privind modul în care se prezintă patrimoniul cultural și ținând cont de obiectivele din Programul de guvernare, Planul de acțiuni pe 2023 al DJC Giurgiu a fost structurat în programe de protejare a acestui patrimoniu și a vizat inclusiv acordarea de sprijin pentru anumite evenimente culturale.
În anul 2023, în vederea protejării monumentelor istorice din județul Giurgiu, DJC Giurgiu a derulat o serie de acțiuni de control/ monitorizare/ inspecție privind starea de conservare și de protecție a bunurilor culturale.
Totodată, au fost avizate documentațiile de urbanism ale lucrărilor de construcție/ reabilitare executate în zonele de protecție a monumentelor istorice și a fost verificată îndeplinirea cerințelor din aviz.